«Traduceti, ma, pe caiete, nu asa, din burta!» - Amintirile unuia dintre traducatorii lui Ceauşescu

"Nu puteam refuza să fac o traducere. Dacă mă căutau şi eram demascat ca fiind basarabean, mă trimiteau cu primul tren spre URSS."

"N-am rămas cu nimic. Uite, şi acum stau în apartamentul fetei. Noroc că am o pensie bunicică, 2.000 de lei, mă descurc cu ea cum pot."

Fidel Castro? „Dădea impresia de blândeţe“.

Che Guevara? „Vorbea mult, foarte mult“.

Pavel Mocanu, unul dintre translatorii care au asistat la convorbirile foştilor conducători români cu puternicii lumii, construieşte un mini-portret al secolului XX, prin ochii celui care a ajuns în preajma unor personalităţi din cărţile de istorie

Amintiţi-vă fotografiile de arhivă de la întâlnirile lui Nicolae Ceauşescu cu diverşi şefi de stat.

În toate aceste documente, printre personalităţile prezente, consemnate în cărţile de istorie, mai apar oameni ale căror nume nu au fost aflate decât mult mai târziu.

Persoane prinse la mijloc sau acoperite de miza momentului. 
Privind nu către obiectivele aparatelor foto, ci parcă lângă acestea, sau, pur şi simplu, în jos.

Aceştia erau traducătorii „de curte".

Traducătorii autorizaţi, cum s-ar zice astăzi, singurii desemnaţi să transfere un mesaj diplomatic pe limba liderului de stat ce-i adusese acolo.

Au stat la doi paşi de Regina Marii Britanii, Nixon, Fidel Castro şi Che Guevara. Au participat cu zâmbetul pe buze la întâlniri ce apar astăzi în cărţile de istorie, fără a fi recunoscuţi sau pomeniţi. Au tradus sintagme precum „criză nucleară" din română în cehă, engleză sau portugheză, şi invers.

Aceasta este povestea prescurtată a unuia dintre ei. 

Frica de a vorbi în somn

Pavel Mocanu ne aşteaptă direct la masa de discuţii, precum un funcţionar ce îşi aşteaptă contribuabilul să ia loc în faţa ghişeului.

Pregătirea acestei discuţii nu a început sub cele mai fericite auspicii. „Ce interviu vreţi, măi, copii, să faceţi cu mine? Eu sunt bătrân! Dau să mor!", ne spunea, prin telefon, domnul Mocanu.

La faţa locului, însă, situaţia nu pare a fi atât de dramatică. 

Interlocutorul se recomandă ca „ramolit", însă memoria îi este intactă.

Şi ce memorie trebuie să ai, să poţi ţine ferecate acolo 11 limbi străine, date, situaţii, figuri... 

O parte din istoria secolului XX, petrecută prin cancelarii şi săli de conferinţe, ascultând cu atenţie fiecare cuvânt şi având grijă ca nimic să nu ajungă deformat la urechile celor prezenţi.

Pavel Mocanu a tradus pentru ambele figuri marcante ale comunismului şi socialismului din România: Gheorghe Gheorghiu-Dej şi Nicolae Ceauşescu. N-a fost uşor.

Şi astăzi îşi mai aduce aminte de emoţia acelor momente, însă, atenţie!, a nu se confunda acest cuvânt cu omologul său folosit de vreun elev prezent la examenul de Bac.

Când dormea în camerele de hotel, alături de angajaţii Securităţii, lui Pavel Mocanu îi era frică nu care cumva, Doamne fereşte!, să vorbească în somn.

A stat lângă Władysław Gomułka, conducător al Poloniei, a tradus cuvintele lui Fidel Castro şi Che Guevara, ba chiar l-a cunoscut, fugitiv, ce-i drept, şi pe Nikita Sergheevici Hruşciov. 

„N-am rămas cu nimic. Uite, şi acum stau în apartamentul fetei. Noroc că am o pensie bunicică, 2.000 de lei, mă descurc cu ea cum pot. Toţi ceilalţi traducători ai regimului au încercat să obţină case, beneficii", explică Pavel Mocanu.

Şi sub efectul acestor cuvinte şi al unei piei de zebră, mototolită şi înnegrită de trecerea timpului (adusă de soţie de prin vreo misiune diplomatică din Angola), Pavel Mocanu începe să-şi împartă amintirile.

Cuvintele zboară

Pavel Mocanu, aşadar, cunoaşte şi poate vorbi fluent 11 limbi. Dânsul zice că la vreo 2-3 s-a mai ruginit dar nu pentru că ar fi dispărut pasiunea, ci pentru simplul fapt că a lipsit exerciţiul. Polona i-a fost limbă nativă, la fel şi rusa, dar şi româna, fiind născut şi copilărind în Basarabia.

Pe drum, a mai deprins ceha, slovena, sârba, croata, portugheza, spaniola, bulgara şi franceza.

Mocanu ar fi avut, probabil, destinul calm şi fluid al oricărui angajat al secţiei de Limbi Străine de la Radio România Actualităţi. Până într-o zi, când a fost anunţat de către reprezentanţii Partidului Comunist că este convocat, alături de ceilalţi cunoscători de polonă, pentru o preselecţie. O delegaţie din Polonia, condusă de Władysław Gomułka, vizita România, iar preşedintele Gheorghe Gheorghiu-Dej avea nevoie de un traducător la aeroport.

„Tuturor ne era frică. La aeroport se fac cele mai grele traduceri. Din cauza vântului, cuvintele zboară, multe lucruri se aud prost sau nu se aud deloc." Mocanu era ultimul. Toţi ceilalţi refuzaseră, însă niciunul nu avea trecutul său.

„Dacă eram demascat ca fiind basarabean, eram trimis cu primul tren spre URSS. Mi-au citit Codul Penal, ce prevedeau infracţiunile de trădare de ţară, de neam. Moartea, adică. (râde) După care am fost trimis direct la aeroport", îşi aminteşte Mocanu.

Discuţia cu Gheorghiu-Dej

Pavel Mocanu, astăzi, la masa din apartamentul fetei sale

Mari emoţii a mai avut în ziua aceea... Tremura el şi i se părea că tremură şi pământul de sub, florile, frunzele, ba şi apa din pahar. I se părea că, în acel moment, semnat în istorie sub cifrele 1958, viaţa sa, aşa cum fusese, avea să ia sfârşit în vreo formă sau alta.

Pavel Mocanu s-a luminat la faţă când trapa avionului s-a deschis. Acolo, pe treptele aeronavei, l-a zărit pe un prieten basarabean, ce fugise la fel ca şi el, doar că în Polonia. Acum devenise traducătorul pentru limba română al preşedintelui.

„Avea tot discursul tradus în română, pe hârtie. În ziua aia n-am tradus nimic. Gomułka citea discursul în polonă, eu îl citeam pe cel în română. Am avut un noroc uriaş." 

După terminarea întâlnirii, Mocanu s-a ascuns. „Printre nişte bălării de pe aeroportul Băneasa, numai să nu mă mai vadă, să vină la mine." A fost reperat însă de către generalul Pintilie, un „torţionar absolut obscen", şi băgat într-o maşină cu geamuri fumurii. Pentru a doua oară în acea zi, Mocanu şi-a zis: „Gata, asta mi-a fost!". Ajuns la Consiliul de miniştri, avea să afle că Gomułka refuzase să vorbească în rusă, astfel încât întregul plan al oficialilor români se destrămase în câteva secunde.

Preşedintele a vorbit în polonă, iar el, Pavel Mocanu, a tradus pentru Gheorghiu-Dej. La final, acesta l-a întrebat de unde este. „Din Simeria", a minţit Mocanu. Dej a opinat că locul din care provenea era, într-adevăr, unul foarte frumos.

Pavel Mocanu a lucrat în sistem până în 1975, când „ăia mai tineri mi-au luat locul". Încă de la mijlocul anilor 1960, România începuse să-şi trimită studenţii la Varşovia, astfel încât traducătorii deveneau automat oameni crescuţi şi educaţi în ţara respectivă. Mocanu a fost astfel reprofilat, profitându-se şi de cunoştinţele sale într-o limbă destul de puţin folosită, la acel moment, în România: portugheza. Aşa a ajuns să participe la vizitele de stat din ţări precum Angola, Mozambic, Capul Verde, sau la întâlniri prin care România sprijinea mişcările de independenţă naţională.

„România a sprijinit toate aceste mişcări, din fostele colonii portugheze. Am greşit. Iugoslavii, spre exemplu, au sprijinit una singură, în Angola, cea care a şi câştigat. La prima mea vizită acolo găseam, la hotel, recepţionere croate. Sârbii intraseră pe piaţa diamantelor şi în cea imobiliară. România nu s-a ales cu nimic."

Scurt portret de dictator

Pavel Mocanu, (în spatele celor doi din prim-plan), în 1979, la întâlnirea dintre Nicolae Ceauşescu şi preşedintele Mozambicului, Samora Machel FOTO: ARHIVELE NAŢIONALE

Contrar unei concepţii destul de des întânite în cultura populară, Nicolae Ceauşescu era o persoană extrem de versatilă, foarte greu de tras pe sfoară, spune Mocanu. Ceauşescu nu ştia o boabă de portugheză, evident, dar profitând de cuvintele cât de cât comune, dar şi de intuiţia sa, te asculta în timp ce traduceai. Practic, nu puteai adăuga, scoate sau schimba nimic.

O amintire a lui Mocanu este extrem de sugestivă în acest sens. „Participam la o întâlnire cu o delegaţie din Cuba, se vorbea spaniolă. Când a simţit că traducerea nu este corespunzătoare, Ceauşescu a aruncat un caiet pe masă şi le-a spus: «Traduceţi, mă, pe caiete, nu aşa, din burtă!».

Cuba a fost, de altfel, una dintre destinaţiile cele mai frecventate de Mocanu, în calitatea sa de traducător oficial. Prima oară ajunsese la Havana în 1962, când însoţea o delegaţie a sindicatelor din România, prezentă alături de „surorile" din toate ţările aflate sub influenţa sovietică. În acele zile i-a tradus în limba lui Eminescu pe Fidel Castro şi pe Che Guevara.

Despre primul spune că este un om care exercită o influenţă incredibilă în rândul celor din jurul său. „Îţi dădea chiar impresia de blândeţe, nu e de mirare că, la acel moment, Fidel era atât de iubit în propria ţară."

Impresiile despre Che Guevara sunt la polul opus. „A vorbit mult, foarte mult. Abia sosisem. Eram năucit de schimbarea de fus orar, de noua lume, de climă. Şi el vorbea. Cred că a vorbit vreo două ore. Eram atât de obosit, încât, la un moment dat, m-am surprins spunându-mi, în timp ce traduceam: «Gata, termină!». Traduceam şi îl înjuram în gând." 

Muncă pentru o masă mai bună

Într-o dimineaţă, când a deschis ochii în hotelul din Havana unde era cazat, Pavel Mocanu a constatat că începuse momentul consemnat în istorie sub numele de „Criza Rachetelor Cubaneze". S-a uitat pe geam şi a văzut navele americane, postate pe apă, blocând ieşirea ambarcaţiunilor cubaneze. Toată lumea în hotel, pe stradă, peste tot, era înarmată până în vârful degetelor de la picioare. Ieşirea din Cuba era strict interzisă, şi aşa avea să rămână pentru încă o lună de zile.

„Din Cuba ieşeau doar trei aeronave. Una spre Mexic, una spre URSS, unde intrau numai ruşii, şi una spre Praga, unde am fi intrat şi noi. Toate au fost blocate."

Situaţia era cu atât mai îngrijorătoare, cu cât nici condiţiile de primire din partea cubanezilor nu erau tocmai grozave. Era foame mare în ţara lui Fidel, iar fasolea era la ordinea zilei. După câteva astfel de mese, Pavel Mocanu a început să resimtă dureri de stomac şi a luat decizia să-şi schimbe meniul. Alături de ceilalţi traducători, dar şi de majoritatea liderilor sindicali invitaţi în Cuba, s-a mutat la lucrul câmpului. De dimineaţa până seara, zi de zi, până la plecarea spre România.

Era frumoasă arta cuvintelor, dar parcă şi mai frumoasă era tăierea trestiei, mai ales că, la finalul fiecărei zile, muncitorii reprofilaţi erau recompensaţi cu o porţie de mâncare mai sănătoasă şi mai gustoasă.

Şi aşa a trecut sejurul lui Mocanu în Cuba. Cu trestia la picioare, navele americane la orizont şi automatele ruseşti în faţa ochilor. În aceste condiţii, nu e de mirare că aventura cubaneză nu i-a lăsat cele mai plăcute amintiri lui Mocanu.

E drept, multe dintre acestea au fost îngropate în trecerea timpului, dar traducătorul român a păstrat imaginea cubanezilor ca fiind şi una plină de oameni veseli şi, mai cu seamă, cu talent nativ în arta circului.

„Îmi aduc aminte şi acum demonstraţiile acelea, care aveau loc în Havana, la fiecare 1 mai. Sute de oameni treceau prin faţa tribunei oficiale, purtând în gură băţul acela pe care-l puteţi vedea de fiecare dată când mergeţi cu copiii la circ. Era un spectacol adevărat. Mureau de foame, dar când sărbătoreau, o făceau cu toate forţele", îşi aminteşte Pavel Mocanu.

Sursa: www.adevarul.ro