1. PUNCTUL (.) este semnul grafic care se
notează la sfârşitul propoziţiei sau frazei cu înţeles de sine stătător
şi marchează pauza în vorbire.
Reguli de punctuaţie:
*Punctul se notează:
- după o propoziţie sau frază cu înţeles deplin:
Ea învaţă o poezie.
Ea învaţă o poezie pentru ca să participe la un concurs de
recitări, ce va avea loc săptămâna viitoare la Bucureşti.
- după un răspuns la o întrebare:
- Cine-i acolo?
-EU.
- după paranteză, atunci când aceasta intervine la
sfârşitul unei propoziţii sau fraze;
- în interiorul parantezei, dacă propoziţia independentă
sau fraza se află în întregime în paranteza respectivă.
- după abrevieri:
* abrevierea unor cuvinte: adv.(adverb), pron.
(pronume), vb. (verb)
* denumiri formate din prima literă a fiecărui cuvânt:
O.N.U., U.N.E.S.C.O., A.S.E.
* prescurtări ale unor cuvinte formate din prima silabă a
cuvântului + consoana sau grupul de consoane cu care începe silaba a doua:
cap.(capitol); op.cit. (opera citată).
Se pot scrie cu sau fără punct între literele componente abrevierile
compuse din mai multe iniţiale majuscule, însă DOOM2 recomandă
"scrierea fără puncte despărţitoare": SUA, UNESCO, CEC, ONU
Atenţie!
NU se notează niciodată punct:
■ după titlurile de cărţi, opere literare, muzicale: "O
scrisoare pierdută", "Aida"
■ după formulele de adresare (în scrisori, cuvântări), când
se pune virgulă sau semnul exclamării: Dragii mei, - Oameni buni!
■ după abrevierile formate din prima şi ultimele litere ale
cuvântului: d-ta; d-voastră; d-tale
■ după abrevieri de genul: Tarom, Romarta
■ după simbolurile şi prescurtările din chimie, fizică şi
matematică: O (oxigen), H (hidrogen), V (viteză) km, kg, triunghiul
ABC
■ după punctele cardinale: N; S; E; V;
2. PUNCTUL ŞI VIRGULA (;) este semnul
de punctuaţie care marchează o pauză mai mare decât cea redată prin
virgulă şi mai mică decât cea redată prin punct. Punctul şi virgula
desparte propoziţii sau grupuri de propoziţii care formează unităţi
relativ independente în cadrul unei fraze.
Punctul şi virgula constituie mai mult un mijloc stilistic decât
gramatical, folosirea acestui semn de punctuaţie fiind dictată de
preferinţa celui care scrie textul.
* Punctul şi virgula apare uneori, în dialog, după adverbe de
afirmaţie şi de negaţie sau după unele adverbe de mod:
Nu; nu te las, pentru că te iubesc.
Bine; să stea şi să tacă.
3. VIRGULA (,)
delimitează grafic unele propoziţii în cadrul frazei şi unele părţi de
propoziţie, stabilind şi raporturile sintactice dintre ele. Virgula
marchează grafic pauzele scurte din vorbire, precum şi intonaţia şi
ritmul vorbirii.
a) In propoziţie, se pune virgulă:
■ între părţi de propoziţie de acelaşi fel, atuncicând nu sunt
legate prin şi copulativ ori prin sau:
*subiectul multiplu,
urmat sau nu de determinări:
Caietele îngrijite, cărţile
curate, creioanele bine ascuţite caracterizează un elev
conştiincios.
*numele predicativ multiplu, urmat sau nu de determinări:
Mihaela este înaltă, suplă, graţioasă în mişcări.
*atribute de acelaşi fel:
Şi-a cumpărat o maşină roşie, luxoasă, elegantă.
*complemente de acelaşi fel:
Sunt pasionat de dans, muzică, excursii.
■ între substantiv şi apoziţia explicativă, iar dacă după ea mai
urmează şi altă parte de propoziţie, apoziţia se intercalează între
virgule:
L-am văzut pe Mihai, fratele tău.
Mihai, fratele tău, a plecat la film.
■ după o construcţie gerunzială sau participială, care este
aşezată la începutul frazei:
Văzând acestea, m-am supărat.
Ajuns acolo, am vorbit cu directorul.
■ complementele circumstanţiale aşezate între subiect şi
predicat se marchează prin virgule, dacă subiectul se află în faţa
predicatului:
Povestea, în situaţia de faţă, pare reală.
George, nemaiputându-se stăpâni, se repezi
la ea.
■ în cazul schimbării de topică se intercalează între virgule un
complement circumstanţial:
Acesta e autorul pe care l-aţi citit, la insistenţele
mele, acum câţiva ani?
■ se intercalează între virgule cuvinte sau
construcţii incidente:
Şi iată cum, mulţumită
eforturilor voastre, aţi reuşit să învingeţi.
■ după adverbele de afirmaţie sau negaţie:
Desigur, s-a înşelat. Nu, nu m-am înşelat.
■ după un substantiv în cazul vocativ:
Grigore, vino repede.
■ după interjecţii:
Ei, ce veste îmi aduci?
■ conjuncţia aşadar şi locuţiunea
conjuncţională prin urmare, aşezate în
interiorul propoziţiei se pun între virgule:
Luni, aşadar, ne pregătim de plecare.
Vom pleca, prin urmare, toţi în aceeaşi zi.
Atenţie!
NU se pune niciodată virgulă:
* între părţi de propoziţie de acelaşi fel atunci când sunt
legate prin şi copulativ ori prin sau:
Elevii şi profesorii se
înţeleg bine.
Luni sau marţi vom
pleca? ...
* între subiect şi predicat:
Elena, învaţă.
*complementele directe şi indirecte aşezate după predicat:
El a cumpărat o carte interesantă.
Am dat florile mamei mele.
*conjuncţiile însă, deci şi
adverbul totuşi, aşezate în interiorul
unei propoziţii:
Am câştigat premiul fără însă niciun sprijin.
A plecat deci fără niciun anunţ prealabil.
A venit totuşi destul de repede.
b) în frază:
■ In situaţia raportului de coordonare între
propoziţiile frazei.
• propoziţiile juxtapuse se despart prin virgulă: A venit,
/a plecat /şi nici n-am observat./
• se pune virgulă între coordonate de orice fel:
Vreau/ să
citesc, /să ascult muzică, /să mă relaxez.
• între coordonate adversative: S-a întors acasă, dar
nu l-am auzit.
• între coordonate disjunctive, când încep amândouă cu ba,
când, fie, ori, sau:
Ba vine, / ba pleacă.
Când nu vede, / când nu aude.
Fie vrea,/ fie nu vrea, /tot va da examen.
Ori ştie, / ori habar n-are despre ce e vorba?
Sau se duce la film, /sau stă acasă.
• se pune virgulă totdeauna înainte de o coordonată conclusivă:
Invaţă superficial, / aşa că nu va lua examenul./
• se pune virgulă înainte de conjuncţia şi atunci
când este narativă:
Şi-au mers, şi-au mers, şi-au mers, până au ajuns la o pădure de aramă.
Atenţie!
NU se despart niciodată prin virgulă:
*coordonatele legate prin şi copulativ ori
prin sau:
George învaţă / şi scrie poezii.
A chiulit /sau este într-adevăr bolnav?
■ In situaţia raportului de subordonare în
frază:
• propoziţia atributivă explicativă se desparte prin virgulă
de cuvântul pe care-l determină:
Locuia în altă cameră, /unde se aflau ogrămadă de cărţi.
• propoziţiile completive directe şi
indirecte se despart prin virgulă atunci când sunt aşezate
înaintea regentei:
Ce ştiu,/ nu vreau să ţin secret./
Cui e obişnuit cu cititul,/ nu i se pare greu acest
roman./
• propoziţiile circumstanţiale de loc, de timp, de mod şi de scop
se despart prin virgulă când sunt aşezate înaintea regentei:
Unde mi-ai spus, /acolo mă duc./ - CL
Când m-am întors, /caietul dispăruse./ - CT
Fără să se tulbure câtuşi de puţin, / George şi-a văzut de
drum./ -CM
Ca să ajungem la timp, /mergem cu maşina./ - CS
• propoziţia cauzală totdeauna se desparte prin virgulă de
regenta ei:
Fiindcă era ultima zi de şcoală, /am plecat mai devreme./
Am plecat mai devreme,/fiindcă era ultima zi de şcoală. /
• subordonata concesivă se desparte totdeauna prin virgulă de
regentă:
Cu toate că era întuneric, /nu i-a fost frică./
Nu i-a fost frică, / deşi era întuneric.I
• propoziţiile de orice fel, intercalate în propoziţia regentă, se
despart prin virgule:
În frunte mergeau, ca să conducă grupul, ghidul şi salvamontiştii.
Atenţie!
NU se despart niciodată prin virgulă:
• propoziţiile subiective şi predicative nu se despart de
regentă prin virgulă, indiferent de locul lor faţă de regentă:
Ar râde /cine i-ar afla intenţiile.
Ce simţea /era /că va face un gest necugetat.
• atributiva neizolată nu se desparte niciodată de cuvântul
pe care-l determină:
El seamănă cu sora lui / care este brunetă. Am cumpărat
cartea / pe care o căutam de atâta timp.
• propoziţiile, completive de agent nu se despart prin virgulă de
regenta lor:
Aceste măsuri au fost luate / de cine este interesat pentru
siguranţa statului.
4. SEMNUL ÎNTREBĂRII (?) este folosit în scriere
pentru a marca intonaţia propoziţiilor sau frazelor
interogative.
Se pune semnul întrebării:
■ după cuvintele, grupurile de cuvinte, propoziţiile sau
frazele care au ton interogativ şi care sunt întrebări directe.
- Ai adus caietul?
■ după un pasaj interogativ în care se redau spusele cuiva în vorbire
indirectă:
O prinsese copiind şi nu ştia cum să procedeze. Să
nege? Să-şi ceară iertare? La părinţi nu se putea duce cu nota unu. Ce să facă?
■ după o propoziţie interogativă retorică:
Cine este mai
frumoasă decât mine?
■ după o propoziţie interogativă incidentă:
Mi-ar plăcea
un roman care - cum să spun? - care să conţină o poveste de dragoste.
■ după comunicarea interogativă şi exclamativă
totodată se pune semnul întrebării însoţit de semnul exclamării:
Nu ţi-am spus eu?!
■ în locul unei atitudini care să marcheze mimica şi
gesturile interlocutorului:
- De ce ai stricat stiloul?
-?...
5. SEMNUL EXCLAMĂRII (!) marchează grafic intonaţia
frazelor şi a propoziţiilor exclamative sau
imperative.
*Semnul exclamării se notează:
■ după o propoziţie exclamativă, care poate
fi completă sau eliptică de predicat:
Ce frumos a răspuns el!
Drogurile, mare nenorocire!
■ după interjecţiile şi vocativele care exprimă stări afective
şi sunt considerate cuvinte (sintagme) independente:
- Ah!; - Oh!; - Au!; Hei,hei!; Vai de mine!;
■ după propoziţii incidente:
Iar a venit - las pe mine! - credea că l-am iertat.
■ uneori, după substantive la vocativ:
Doamne! nu
pot să cred ce se întâmplă!
■ în locul unei atitudini care să marcheze mimica şi
gesturile interlocutorului:
- Mi-am cumpărat o vilă.
- !...
Cratima [-]
- Leaga cuvinte diferite ce formeaza silabe comune, prin elidarea unor vocale sau nu: te-au vazut.
- Imperative si gerunzii cu pronumele reflexiv sau pronumele personal postpus: du-te!, ducandu-se.
- Separa elementele formei inversate a perfectului compus: venit-ai.
- Adjective posesive postpuse substantivului, in expresii de genul: maica-sa, taica-su
- Marcheaza o schimbare de topica (de exemplu postpunerea pronumelui in raport cu verbul: Citeste-le!), efectul expresiv fiind acela al mutarii atentiei asupra verbului si constituirea ad hoc a unei aliteratii.
- Elemente componente nesudate ale unui cuvant compus: caine-lup, dus-intors. In poezie, are rolul de a pastra masura versului prin reducerea numarului de silabe -elidarea unui sunet- (necesitati prozodice) si de a marca rostirea legata a doua cuvinte. Ca figuri de stil fonetice, intra in categoria sinerezei (transformarea unui hiat in diftong: de-abia), a sinalepsei (reducerea unui diftong la o singura vocala: d-abia), a aferezei (suprimarea unui sunet initial: nalt), a apocopei (suprimarea unui sunet final: pan' sa).
Virgula [,]
- Izoleaza o propozitie incidenta, cu rol explicativ :Am fost, ii zise, aci de fata.
- Izoleaza un vocativ sau o structura in vocativ de restul enuntului : " Stihuri, acum, porniti, va scuturati" (Tudor Arghezi , Epigraf).
- Marcheaza coordonarea prin juxtapunere a doua propozitii principale.
- Coordoneaza termenii unei repetitii: "lume, lume", cu rol de accentuare a ideii poetice.
- Marcheaza pauza impusa in rostire de inversiunea topicii din sintagma pe care o preceda: "Copaci roscati, cu freamate s-au despuiat".
- Separa pronumele in vocativ de o apozitie dezvoltata: Tu, monstru al fierbintelui Egipt...
- Coordoneaza termenii unei enumeratii, creand impresia unei acumulari.
Punctele de suspensie
[...]
- Marcheaza intreruperea comunicarii (motivatiile subiectului vorbitor sunt multiple: considera ca destinatarul subintelege ceea ce urmeaza; un moment de surpriza sau soc emotional, avand ca efect instaurarea tacerii semnificative; o pauza psihologica, intentionata, a vorbitorului, dupa care urmeaza un cuvant neasteptat, care poate avea nuanta ironica).
- In textul literar, reprezinta un semn grafic, dar si de tonalitate, care marcheaza discursul fragmentar, de tip reflexiv / meditativ, semnificand interiorizarea trairilor sau a gandurilor.
Ghilimelele ["
"], [« »]
- In propozitii incadreaza nume de institutii, intreprinderi, titluri de publicatii etc. sau incadreaza un cuvant ori o sintagma carora subiectul vorbitor le evidentiaza sensul ironic prin intonatie, acestea urmand sa fie intelese cu sensul lor antinomic (antifraza).
- In fraza sau in text marcheaza grafic citarea cuvintelor altcuiva in propriul discurs cel de-al doilea tip de ghilimele, cunoscute si sub numele de ghilimele frantuzesti, este intrebuintat in cazul folosirii unui citat in interiorul primului citat.
Parantezele (), [], //
Sunt rotunde, patrate, sub forma de bare paralele si
izoleaza o explicatie: cuvinte, propozitii, cuvinte adaugate de o alta persoana
decat autorul sau fraze incidente.
Doua puncte [:]
- In text, marcheaza trecerea de la vorbirea indirecta la vorbirea directa.
- In fraza, introduce o propozitie explicativa, apozitiva, cauzala sau chiar principala.
Linia de pauza [-]
- Se utilizeaza in interiorul propozitiei sau al frazei pentru a delimita cuvintele, constructiile incidente, apozitiile, sau pentru a marca lipsa predicatului sau verbului copulativ.
- Semnaleaza o completare in discursul poetic, introduce o explicatie sau prezinta o circumstanta, plasand accentul asupra acestui enunt: "Iubesti – cand simtiri se desteapta..." (Lucian Blaga, Iubire), "O! Sufletul – curatul argint de-odinioara" (Alexandru Macedonski, Pe balta clara)
- Izoleaza o propozitie incidenta care marcheaza planul vorbirii indirecte, al reflexivitatii limbajului : "I-auzi corbii" – mi-am zis singur... si-am oftat" (George Bacovia).
- Poate concura la crearea unei muzicalitati aparte a textului, prin sugestia unui anumit tempo ("Si norii albi - si crinii suavi - si balta clara / Si sufletul – curatul argint de-odinioara…").
- Separa planuri lirice (aproape-departe, celest-terestru, prezent-trecut etc).
- Este marca unei tensiuni lirice deosebite, cand este plasata dupa un enunt cu caracter confesiv , inducand cititorului constiinta gravitatii marturisirii:"Carbonizat, amorul fumega – Parfum de pene arse..."
Linia de dialog [-]
Marcheaza introducerea vorbirii directe si dialogul.
Apostroful [']
- Are rolul cratimei, pe care o substituia in ortografia secolului al XIX-lea.
- In textul literar are rol fonetic, marcand elidarea unui sunet si, prin urmare, contribuind la pastrarea masurii versurilor "Frumosu-i par de aur desfacut / Cadea pan' la calcaie..."
- Poate avea rol expresiv, fiind o marca a registrului arhaic.
Sursa: www.limba-romana.net
