marți, 25 ianuarie 2011

ROLUL SEMNELOR DE PUNCTUATIE IN LIMBA ROMANA


   1. PUNCTUL (.) este semnul grafic care se notează  la sfârşitul propoziţiei sau frazei cu înţeles de sine stătător şi marchează  pauza în vorbire.

    Reguli de punctuaţie:

    *Punctul se notează:
    - după o propoziţie sau frază cu  înţeles deplin:

  Ea învaţă o poezie.
  Ea învaţă o poezie pentru ca să participe la un  concurs de recitări, ce va avea loc săptămâna viitoare la Bucureşti.

- după un răspuns la o  întrebare:
  - Cine-i acolo?
  -EU.

  - după paranteză, atunci  când aceasta intervine la sfârşitul unei propoziţii sau fraze;

  - în  interiorul parantezei, dacă propoziţia independentă sau fraza se  află în întregime în paranteza respectivă.

- după abrevieri:

  * abrevierea unor cuvinte: adv.(adverb), pron. (pronume), vb. (verb)

  * denumiri formate din prima literă a  fiecărui cuvânt:  O.N.U., U.N.E.S.C.O., A.S.E.

  *  prescurtări  ale unor cuvinte formate din prima silabă a cuvântului + consoana sau grupul de  consoane cu care începe silaba a doua: cap.(capitol); op.cit. (opera citată).

  Se pot scrie cu sau fără punct între literele  componente abrevierile compuse din mai multe iniţiale majuscule, însă  DOOM2 recomandă "scrierea fără puncte despărţitoare": SUA,  UNESCO, CEC, ONU
 
Atenţie!

  NU se notează  niciodată punct:

după titlurile de cărţi, opere literare, muzicale: "O  scrisoare pierdută", "Aida"

după formulele de adresare (în  scrisori, cuvântări), când se pune virgulă sau semnul exclamării: Dragii mei, -  Oameni buni!

după abrevierile formate din prima şi ultimele litere ale  cuvântului: d-ta; d-voastră; d-tale

după abrevieri de genul: Tarom,  Romarta

după simbolurile şi prescurtările din chimie, fizică şi  matematică: O (oxigen), H (hidrogen), V (viteză)  km, kg, triunghiul ABC

după punctele cardinale: N; S; E; V;

2. PUNCTUL ŞI VIRGULA (;)  este semnul de punctuaţie care marchează o pauză mai mare decât cea redată prin  virgulă şi mai mică decât cea redată prin punct. Punctul şi virgula desparte  propoziţii sau grupuri de propoziţii care formează unităţi relativ independente  în   cadrul unei fraze.

Punctul şi virgula constituie mai  mult un mijloc stilistic decât gramatical, folosirea acestui semn de punctuaţie  fiind dictată de preferinţa celui care scrie textul.

* Punctul şi virgula apare uneori, în  dialog, după adverbe de afirmaţie şi de negaţie sau după unele adverbe de mod:

  Nu; nu te las, pentru că te iubesc.
  Bine; să stea şi să tacă.

3. VIRGULA (,) delimitează  grafic unele propoziţii în cadrul frazei şi unele părţi de propoziţie,  stabilind şi raporturile sintactice dintre ele. Virgula marchează grafic  pauzele scurte din vorbire, precum şi intonaţia şi ritmul   vorbirii.

a) In propoziţie, se pune virgulă:

  ■ între  părţi de propoziţie de acelaşi fel, atuncicând nu sunt legate prin şi copulativ  ori prin sau:

*subiectul   multiplu,    urmat   sau   nu    de determinări:
Caietele    îngrijite,     cărţile     curate, creioanele bine  ascuţite caracterizează un elev conştiincios.

*numele predicativ multiplu, urmat sau  nu de determinări:
Mihaela este înaltă, suplă, graţioasă în   mişcări.

*atribute de acelaşi fel:
Şi-a  cumpărat o maşină roşie, luxoasă, elegantă.

*complemente de acelaşi fel:
  Sunt pasionat de dans, muzică,  excursii.

■ între substantiv şi apoziţia explicativă, iar  dacă după ea mai urmează şi altă parte de propoziţie, apoziţia se  intercalează între virgule:

  L-am văzut pe Mihai, fratele tău.
  Mihai, fratele tău, a  plecat la film.

după o construcţie gerunzială sau participială, care este  aşezată la începutul frazei:
  Văzând acestea,  m-am supărat.
  Ajuns acolo, am vorbit cu directorul.

complementele  circumstanţiale  aşezate între subiect şi predicat se marchează prin virgule, dacă subiectul se  află în faţa predicatului:

  Povestea, în situaţia de faţă, pare  reală.
  George,  nemaiputându-se stăpâni,  se   repezi la ea.

în cazul schimbării de  topică se intercalează între virgule un complement circumstanţial:
  Acesta e autorul pe care l-aţi  citit, la insistenţele  mele, acum  câţiva ani?

■   se intercalează între virgule cuvinte sau  construcţii incidente:
  Şi   iată    cum,   mulţumită   eforturilor voastre, aţi reuşit să  învingeţi.

■  după adverbele de afirmaţie sau negaţie:
  Desigur, s-a înşelat. Nu, nu m-am înşelat.

■  după un substantiv în cazul vocativ:
  Grigore, vino repede.

■  după interjecţii:
  Ei, ce veste îmi aduci?

conjuncţia aşadar şi locuţiunea conjuncţională prin urmare, aşezate  în interiorul propoziţiei se pun între virgule:
  Luni, aşadar, ne  pregătim de plecare.
  Vom pleca, prin urmare, toţi  în aceeaşi zi.

Atenţie!
NU se pune  niciodată  virgulă:

* între părţi de propoziţie de acelaşi fel  atunci când sunt legate prin şi copulativ ori prin sau:

  Elevii şi profesorii se  înţeleg bine.
  Luni sau marţi vom  pleca? ...

* între subiect şi predicat:
  Elena, învaţă.

*complementele directe şi indirecte aşezate după predicat:
  El a cumpărat o carte interesantă.
  Am dat florile mamei mele.

*conjuncţiile  însă,  deci  şi  adverbul  totuşi, aşezate  în interiorul unei propoziţii:
  Am câştigat premiul fără însă niciun  sprijin.
  A plecat deci fără niciun anunţ prealabil.
  A venit totuşi destul  de repede.
 
  b) în frază:

In situaţia  raportului de coordonare între propoziţiile frazei.
  • propoziţiile  juxtapuse se despart prin virgulă: A venit, /a plecat /şi nici n-am observat./

  • se  pune virgulă între coordonate de orice fel:
Vreau/ să citesc, /să ascult  muzică, /să mă relaxez.

  • între  coordonate adversative: S-a întors acasă, dar nu l-am auzit.

  • între  coordonate disjunctive, când încep amândouă cu ba, când, fie, ori, sau:
  Ba vine, / ba pleacă.
  Când nu  vede, / când nu aude.
  Fie vrea,/ fie nu  vrea, /tot va da examen.
  Ori ştie, / ori habar  n-are despre ce e vorba?
  Sau se duce la film, /sau stă acasă.

se  pune virgulă totdeauna înainte de o coordonată conclusivă:
  Invaţă  superficial, / aşa că nu va lua   examenul./

se pune virgulă  înainte de conjuncţia şi atunci când este narativă:
  Şi-au mers,  şi-au mers, şi-au mers, până au ajuns la o pădure de aramă.

Atenţie!
  NU se despart niciodată  prin virgulă:

*coordonatele legate prin şi copulativ ori prin sau:
George  învaţă / şi scrie poezii.
 A chiulit /sau este într-adevăr bolnav?

In  situaţia raportului de subordonare în frază:

  • propoziţia  atributivă explicativă se desparte prin virgulă de cuvântul pe care-l  determină:
  Locuia în altă cameră, /unde se aflau ogrămadă de cărţi.

• propoziţiile  completive  directe   şi  indirecte  se despart prin  virgulă atunci  când sunt aşezate înaintea regentei:
Ce ştiu,/ nu vreau să ţin secret./
Cui e obişnuit cu  cititul,/ nu  i se pare greu acest roman./

propoziţiile circumstanţiale de loc, de timp,  de mod şi de scop se despart prin virgulă când sunt aşezate înaintea regentei:
  Unde mi-ai spus, /acolo mă duc./ - CL
 Când m-am întors, /caietul  dispăruse./ - CT
 Fără să se tulbure câtuşi de puţin, / George şi-a văzut de drum./ -CM
Ca să  ajungem la timp, /mergem cu maşina./ - CS

propoziţia  cauzală totdeauna se desparte prin virgulă de regenta ei:
  Fiindcă era ultima zi de şcoală, /am  plecat mai devreme./
  Am plecat mai devreme,/fiindcă era ultima zi de şcoală. / 

subordonata  concesivă se desparte totdeauna prin virgulă de regentă:
Cu toate că era întuneric, /nu i-a fost frică./
Nu i-a fost frică, / deşi era întuneric.I  

propoziţiile  de orice fel, intercalate în propoziţia regentă, se despart prin virgule:
  În frunte mergeau, ca  să  conducă grupul, ghidul şi salvamontiştii.

Atenţie!
  NU se despart niciodată prin virgulă:

  • propoziţiile  subiective şi predicative nu se despart de regentă prin virgulă, indiferent de  locul lor faţă de regentă:
  Ar râde /cine i-ar afla intenţiile.
  Ce simţea /era /că va face un gest necugetat.

•  atributiva neizolată nu se desparte  niciodată de cuvântul pe care-l determină:
  El seamănă cu sora lui / care este brunetă. Am  cumpărat cartea / pe care o căutam de atâta timp.

propoziţiile,  completive de agent nu se despart prin virgulă de regenta lor:
  Aceste măsuri au fost luate / de  cine este interesat pentru siguranţa statului.

4. SEMNUL ÎNTREBĂRII (?)  este folosit în scriere pentru a marca intonaţia propoziţiilor sau  frazelor interogative.

Se pune semnul întrebării:

  ■  după cuvintele, grupurile de cuvinte, propoziţiile  sau frazele care au ton interogativ şi care sunt întrebări directe.
  - Ai adus caietul?

după  un pasaj interogativ în care se redau spusele cuiva în vorbire  indirectă:
O prinsese copiind şi nu ştia cum să procedeze. Să nege? Să-şi ceară  iertare? La părinţi nu se putea duce cu nota unu. Ce să facă?

  ■ după  o propoziţie interogativă retorică:
Cine este mai frumoasă decât mine?

  ■ după  o propoziţie interogativă incidentă:
Mi-ar plăcea un roman care - cum să  spun? - care să conţină o poveste de dragoste.

  ■   după comunicarea interogativă şi  exclamativă totodată se pune semnul întrebării însoţit de semnul exclamării:
  Nu ţi-am spus eu?!

  ■  în locul unei atitudini care să marcheze  mimica şi gesturile interlocutorului:
  - De ce ai stricat  stiloul?
 -?...

5. SEMNUL EXCLAMĂRII (!)  marchează grafic intonaţia frazelor şi a propoziţiilor  exclamative sau imperative.

*Semnul exclamării se notează:
  ■  după o propoziţie  exclamativă, care poate fi completă sau eliptică de predicat:
  Ce frumos a răspuns el!
  Drogurile, mare nenorocire!

■ după interjecţiile şi  vocativele care exprimă stări afective şi sunt considerate cuvinte (sintagme) independente:
  - Ah!; - Oh!; - Au!; Hei,hei!; Vai de mine!;

după  propoziţii incidente:
  Iar a venit - las pe mine! - credea că  l-am   iertat.

  ■  uneori, după substantive la vocativ:
Doamne!  nu pot să cred ce se întâmplă!

  ■  în locul unei atitudini care să marcheze  mimica şi gesturile interlocutorului:
  - Mi-am cumpărat o vilă.
  - !...

Cratima [-]
  • Leaga cuvinte diferite ce formeaza silabe comune, prin elidarea unor vocale sau nu: te-au vazut.
  • Imperative si gerunzii cu pronumele reflexiv sau pronumele personal postpus: du-te!, ducandu-se.
  • Separa elementele formei inversate a perfectului compus: venit-ai.
  • Adjective posesive postpuse substantivului, in expresii de genul: maica-sa, taica-su
  • Marcheaza o schimbare de topica (de exemplu postpunerea pronumelui in raport cu verbul: Citeste-le!), efectul expresiv fiind acela al mutarii atentiei asupra verbului si constituirea ad hoc a unei aliteratii.
  • Elemente componente nesudate ale unui cuvant compus: caine-lup, dus-intors. In poezie, are rolul de a pastra masura versului prin reducerea numarului de silabe -elidarea unui sunet- (necesitati prozodice) si de a marca rostirea legata a doua cuvinte. Ca figuri de stil fonetice, intra in categoria sinerezei (transformarea unui hiat in diftong: de-abia), a sinalepsei (reducerea unui diftong la o singura vocala: d-abia), a aferezei (suprimarea unui sunet initial: nalt), a apocopei (suprimarea unui sunet final: pan' sa).

Virgula [,]
  • Izoleaza o propozitie incidenta, cu rol explicativ :Am fost, ii zise, aci de fata.
  • Izoleaza un vocativ sau o structura in vocativ de restul enuntului : " Stihuri, acum, porniti, va scuturati" (Tudor Arghezi , Epigraf).
  • Marcheaza coordonarea prin juxtapunere a doua propozitii principale.
  • Coordoneaza termenii unei repetitii: "lume, lume", cu rol de accentuare a ideii poetice.
  • Marcheaza pauza impusa in rostire de inversiunea topicii din sintagma pe care o preceda: "Copaci roscati, cu freamate s-au despuiat".
  • Separa pronumele in vocativ de o apozitie dezvoltata: Tu, monstru al fierbintelui Egipt...
  • Coordoneaza termenii unei enumeratii, creand impresia unei acumulari.
Punctele de suspensie [...]
  • Marcheaza intreruperea comunicarii (motivatiile subiectului vorbitor sunt multiple: considera ca destinatarul subintelege ceea ce urmeaza; un moment de surpriza sau soc emotional, avand ca efect instaurarea tacerii semnificative; o pauza psihologica, intentionata, a vorbitorului, dupa care urmeaza un cuvant neasteptat, care poate avea nuanta ironica).
  • In textul literar, reprezinta un semn grafic, dar si de tonalitate, care marcheaza discursul fragmentar, de tip reflexiv / meditativ, semnificand interiorizarea trairilor sau a gandurilor.
Ghilimelele [" "], [« »]
  • In propozitii incadreaza nume de institutii, intreprinderi, titluri de publicatii etc. sau incadreaza un cuvant ori o sintagma carora subiectul vorbitor le evidentiaza sensul ironic prin intonatie, acestea urmand sa fie intelese cu sensul lor antinomic (antifraza).
  • In fraza sau in text marcheaza grafic citarea cuvintelor altcuiva in propriul discurs cel de-al doilea tip de ghilimele, cunoscute si sub numele de ghilimele frantuzesti, este intrebuintat in cazul folosirii unui citat in interiorul primului citat.
Parantezele (), [], //

Sunt rotunde, patrate, sub forma de bare paralele si izoleaza o explicatie: cuvinte, propozitii, cuvinte adaugate de o alta persoana decat autorul sau fraze incidente.

Doua puncte [:]
  • In text, marcheaza trecerea de la vorbirea indirecta la vorbirea directa.
  • In fraza, introduce o propozitie explicativa, apozitiva, cauzala sau chiar principala.
Linia de pauza [-]
  • Se utilizeaza in interiorul propozitiei sau al frazei pentru a delimita cuvintele, constructiile incidente, apozitiile, sau pentru a marca lipsa predicatului sau verbului copulativ.
  • Semnaleaza o completare in discursul poetic, introduce o explicatie sau prezinta o circumstanta, plasand accentul asupra acestui enunt: "Iubesti – cand simtiri se desteapta..." (Lucian Blaga, Iubire), "O! Sufletul – curatul argint de-odinioara" (Alexandru Macedonski, Pe balta clara)
  • Izoleaza o propozitie incidenta care marcheaza planul vorbirii indirecte, al reflexivitatii limbajului : "I-auzi corbii" – mi-am zis singur... si-am oftat" (George Bacovia).
  • Poate concura la crearea unei muzicalitati aparte a textului, prin sugestia unui anumit tempo ("Si norii albi - si crinii suavi - si balta clara / Si sufletul – curatul argint de-odinioara…").
  • Separa planuri lirice (aproape-departe, celest-terestru, prezent-trecut etc).
  • Este marca unei tensiuni lirice deosebite, cand este plasata dupa un enunt cu caracter confesiv , inducand cititorului constiinta gravitatii marturisirii:"Carbonizat, amorul fumega – Parfum de pene arse..."
Linia de dialog [-]

Marcheaza introducerea vorbirii directe si dialogul.

Apostroful [']
  • Are rolul cratimei, pe care o substituia in ortografia secolului al XIX-lea.
  • In textul literar are rol fonetic, marcand elidarea unui sunet si, prin urmare, contribuind la pastrarea masurii versurilor "Frumosu-i par de aur desfacut / Cadea pan' la calcaie..."
  • Poate avea rol expresiv, fiind o marca a registrului arhaic.

Sursa: www.limba-romana.net
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...